DIN SFATURILE MARILOR DUHOVNICI AI ROMÂNIEI… – 19 august 2019

          „Pe înapoierea şi pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Astăzi ei conduc lumea şi ne pustiesc din nou ţara. Noi nu avem nici o legătură spirituală cu ei, nici un fel de empatie şi de comunicare cu ei, ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora.
         Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune. Asta putem face şi acum: să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi. La ora actuală nu avem altă cale decât răbdarea şi rugăciunea.”

                     • Părintele Justin Pârvu

            Puteți accesa și următoarele link-uri:

https://saccsiv.wordpress.com/2009/01/10/arsenie-papacioc-homosexualitatea-si-patriarhul/

 

          19 august 2019, Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei și a României 

4 gânduri despre „DIN SFATURILE MARILOR DUHOVNICI AI ROMÂNIEI… – 19 august 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s