A PĂTRUNS ADÂNC DUHUL ECUMENISMULUI ȘI ÎN BISERICILE ȘI MĂNĂSTIRILE ORTODOXE DIN ROMÂNIA?…

           Iubiți frați ortodocși de pretutindeni, Biserica Ortodoxă Română vedem cum este în ultimii ani îndeosebi ținta unor atacuri de tot felul, care vin atât din exterior, cât și din interiorul ei… 

           În rândurile care urmează ne vom referi la dușmanii din cadrul Bisericii, ierarhii și clericii din conducerea BOR, la cei din mănăstiri (stareți, monahi și ieromonahi) și la preoții din mediul urban și rural.

           Este foarte trist fraților să descoperim cum trădarea poate surveni până și în cazul slujitorilor lui Dumnezeu iar unele profeții ale unor mari duhovnici chiar ne-au arătat dinainte că venirea lui antihrist va fi mult ușurată prin căderea în masă a preoțimii, adică ne putem gândi firește la căderea în erezia francmasonică, îmbrățișarea panereziei ecumenismului și a altor erezii…

           Vă mai amintiți oare cum se făceau numirile în funcții de conducere în mănăstiri și protopopiate și de către cine erau făcute în timpul comunismului? Dacă nu, vă spunem noi. De către Securitate, instrumentul de teroare și brațul lung al Partidului Comunist Român, care era foarte interesată să afle pe toți opozanții regimului comunist și ideologiei comuniste care s-au refugiat în mănăstiri, pe alții care erau în trecere, chiar aflând informații de la Sfânta Spovedanie!… 

           Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

https://www.academia.edu/32907729/Pro_Memoria_-_Studiu_-_Material_de_Sinteza_-_Despre_Biserica_Ortodoxa_si_Securitatea_Comunista_-_2017….doc

https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/de-erau-calugarii-manastirea-neamt-tinte-securitate-i-a-infruntat-preotul-pogonat-comunisti-1_5ae1d378df52022f75426ea2/index.html

„Preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții, iar episcopul mai sărac decât preoții”

Mărturisire de credință împotriva ecumenismului și a globalizării din partea fratelui Sandu Tașca, fost viețuitor al Mănăstirii Pătrunsa

 

         MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

                      20 octombrie 2019 

5 gânduri despre „A PĂTRUNS ADÂNC DUHUL ECUMENISMULUI ȘI ÎN BISERICILE ȘI MĂNĂSTIRILE ORTODOXE DIN ROMÂNIA?…

  1. Necazul este ca inca de pe vremea lui Ceasca prin intermediul fostei Securitati catolicii au penetrat BOR-ul si au reusit sa-si numeasca propii ierarhi, care azi trec drept ecumenisti. Si mai rau: fenomenul infiltrarii a ajuns pana acolo incat majoritatea celor din mitropolii si episcopii – birocrati cu studii teologice – sunt numiti de ei.. Niste pusti fara coloana vertrebala… (Ionel S.)

    Apreciază

  2. O mai mare dezamagire, o mai mare gafa a fost cea a Patriarhului Romaniei, cand a ales anul trecut sa-i sanctioneze pe cei ce protestau impotriva homosexualitatii ! Cea mai incomensurabila gafa din istoria Bisericii Ortodoxe Române!

    Eu tin la Biserica Ortodoxa Romana, nu la cei cativa ierarhi trecatori si la liota de …., care au ales sa cada din cele sfinte ortodoxe… (Maria B.)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s