SPUNEȚI STOP TEHNOLOGIEI MILITARE 5G CARE UCIDE ȘI PROVOACĂ DIFERITE FORME DE CANCER! JOS MASONERIA!

         Iubiți frați români de pretutindeni, ați auzit poate de multe ori vorbindu-se în treacăt despre păpușari. Cine sunt oare aceștia? Nu este întâmplător că acestora, păpușarilor, chiar le plac foarte mult păpușile lor (marionetele), purtarea unei măști pentru public și măștile în general, mănușile, diplomația, simbolurile și mai ales teatrul!… 

         Dincolo de figura de stil, acești păpușari chiar există și tot ei, pentru a-și păstra anonimatul și discreția au inventat sintagma adesea întâlnită în mass-media și anume ,,teoriile Conspirației” (sau conspiraționiste).

         Acești păpușari nu sunt altcineva decât masonii, adică evreii sioniști, care sunt extremiști și talmudiști, care vor să ne pricopsească cu Noua Ordine Mondială, cu Guvernul Mondial, religia unică, moneda unică și cu antihrist…

           Dacă am considera lumea aceasta drept o imensă scenă, păpușarii ar fi regizorii și scenariștii piesei care se joacă în multe acte, unii cunoscuți dar și alții necunoscuți publicului (existând și o masonerie invizibilă, cu personaje total necunoscute chiar și celor avizați) iar francmasonii ar fi actorii cu rol negativ care execută întocmai ordinele de sus.

           Cu toții se cred dumnezei care scriu istoria omenirii, stăpânind toate Tainele Universului și pentru care populația planetei nu reprezintă decât spectatorii, o imensă adunătură de goyimi (animale, sclavi) pe care îi pot minți, manipula și chiar extermina, după bunul lor plac, prin alimente modificate genetic, substanțe chimice foarte toxice aruncate din avioane (chamtrailers), dar și prin intermediul vaccinurilor și mai nou, prin tehnologia 5G…

           Tehnologia aceasta militară 5G a început să fie folosită încă de la sfârșitul anului trecut în China și Coreea de Nord, adică în state comuniste. Mai mult decât atât, de mai bine de 4 luni, China lucrează intens la tehnologia 6G!…

           Se merge indiscutabil spre un CONTROL ASUPRA MINȚII UMANE și CONTROLUL ABSOLUT ASUPRA INDIVIDULUI prin monitorizarea cunoscută și sub denumirea de BIG BROTHER. În esență, se obține astfel ANULAREA PERSOANEI ȘI TRANSFORMAREA PERSOANEI (creată de Dumnezeu după Chipul și asemănarea Lui) ÎN INDIVID (adică într-un om depersonalizat, lipsit de libertate reală, fără voință proprie, incapabil de a gândi critic și de a se opune sistemului)…

           Acest control al individului de pretutindeni se poate realiza numai prin tehnologia 5G, care este mult mai rapidă și performantă decât 4G și care folosește mulți sateliți dar și foarte multe antene/relee, camere de luat vederi, telefonia mobilă, internetul, sistemul WI-FI (Wireless), precum și nanocipurile din vaccinuri și cipurile RFID implantate sub piele. Tehnologia 5G realizează astfel interconectarea tuturor dispozitivelor electronice (internetul obiectelor)…

           Partea proastă este că radiațiile electromagnetice 5G sunt mult prea puternice, de circa o mie de ori mai mult decât cele 4G și afectează foarte grav sănătatea și pun în pericol chiar viața omului! Radiațiile sunt pulsatorii și milimetrice și pot trece și prin ziduri groase! Mai mult decât atât, la persoanele în vârstă sau/și cu boli cronice, aceste radiații provoacă moartea prin afectarea celulelor, ADN-ului, lipsirea organismului de oxigen (SARS, adică Sindromul Acut Respirator Sever)…

           Așadar fraților, nu este deloc de joacă cu tehnologia 5G! Ați înțeles acum gravitatea?… Noi credem că oamenii mor de fapt din cauza iradierii, ca factor determinant, nu din cauza strict a virusului Covid-19. Tehnologia 5G este ucigașă, cea care ucide, nu virusul este ucigașul! Pentru că vorbim despre OTRĂVIRE PRIN EXPUNERE LA RADIAȚII, vorbim despre IRADIERE! Covid-19 are o mortalitate foarte scăzută, a unui virus gripal obișnuit! Dar mass-media globalistă, dirijată și controlată de către marii păpușari ai planetei l-au transformat artificial în VIRUSUL UCIGAȘ!

          Aduceți-vă aminte fraților de ce i s-a întâmplat de pildă profesorului și senatorului Antonie Iorgovan nu cu foarte mulți ani în urmă, cel care a avut curajul formidabil să declare în fața camerei de luat vederi și cu argumente juridice și nu numai, că masoneria reprezintă în fond o organizație criminală și anti-democratică. A fost IRADIAT și a murit în mai puțin de un an, de cancer la pancreas! L-au asasinat în mod foarte discret…

           PS. Prin vaccinuri, un al treilea Război mondial, foamete, lipsă de apă, energie, boli grele, va supraviețui doar 5% din populație (500 de milioane), exact cât vrea oculta!

           Pentru mai multe detalii importante, vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

De ce a răscolit HAITA Tudor Gheorghe și de ce DEGEABA nu e degeaba. Artistul către noi și tatăl său, în celulă: „Tată, nu sunt mort!”. Analiză pentru oameni și răspuns pentru guzgani

Guvernul a aprobat strategia 5G pentru România

https://www.mediafax.ro/externe/cnn-china-instaleaza-camere-de-supraveghere-in-apartamentele-oamenilor-fenomenul-big-brother-in-timpul-si-dupa-pandemie-19104099

https://www.activenews.ro/externe/Prof.Dr.-Didier-Raoult-sceptic-in-ceea-ce-priveste-mortalitatea-Covid-19-In-ianuarie-2017-intr-o-indiferenta-generala-gripa-de-iarna-a-omorat-15.000-de-oameni-in-Franta.-Vaccinurile-nu-sunt-mereu-cea-mai-buna-solutie-161307

 

           MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

                                 3 mai 2020

2 gânduri despre „SPUNEȚI STOP TEHNOLOGIEI MILITARE 5G CARE UCIDE ȘI PROVOACĂ DIFERITE FORME DE CANCER! JOS MASONERIA!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s