LICHIDAREA LUI EMINESCU LA ORDINUL EVREILOR SIONIȘTI PRIN LIBERALII FRANCMASONI…

          LICHIDAREA LUI EMINESCU LA ORDINUL EVREILOR SIONIȘTI PRIN LIBERALII FRANCMASONI…

         Iubiți frați români de pretutindeni, încă din vremea lui Eminescu, Partidul Național Liberal (nucleul dur al monstruoasei coaliții care l-a arestat și exilat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza) era înțesat de francmasoni, care pentru a-i atrage în rândul lor pe intelectuali s-au dat drept patrioți și au promovat de fațadă naționalismul (oculta urmărind în acea vreme întemeierea statelor naționale pentru se destrăma imperiile).

           Dar Eminescu a remarcat și criticat pe față demagogia, ipocrizia, spiritul profund apatrid și cosmopolit al junilor trimiși de boieri la universități din Franța îndeosebi, care visau la Statele Unite ale Europei (după modelul SUA)…

           Mai târziu prin liberalism a apărut globalismul sau internaționalismul (socialismul și comunismul, respectiv capitalismul-corporatist)…

            Pentru că nu au reușit comuniștii să-l reducă post-mortem la poetul și geniul nefericit și neînțeles (care a murit chipurile bolnav de sifilis!!!) și nici după 1989 prin intelectualii lor de carton precum Horia Roman Patapievici care au încercat să-l denigreze și să îl scoată pe Eminescu din mentalul colectiv și din învățământ, francmasonii au încercat diverse tertipuri de a-l confisca și de a-l face de-al lor…

           De pildă, un scriitor din Timișoara a primit premiul Societăți literare Bucovina pentru un volum în care autorul ,,demonstrează” că în poemul Luceafărul, Eminescu are în vedere pe Lucifer (!!!)…

           Apoi, nu putem pierde din vedere fraților nici ce au făcut ei după moartea lui Eminescu. Mai întâi un sculptor din Paris a pus pe placa funerară făclii arzând în jos (simboluri masonice). Iar mai târziu mormântul său a fost încadrat cu două morminte ale unor maeștri francmasoni comuniști…

            Nu putem să nu remarcăm trădarea francmasonului Titu Maiorescu, care la ordin masonic a bătut palma cu liberalii deși era membru marcant al Partidului Conservator împreună cu Petre Carp. Pe semnătura lui a fost internat cu forța Eminescu la ospiciu. Poliția Capitalei era în iunie 1883 în subordinea liberalilor, iar ministrul Justiției era francmasonul liberal Theodor Rosetti.

            Dacă Eminescu ar fi avut cu adevărat sifilis, iar în acele vremuri știm că acesta era tratat cu mercur, este logic că ar fi trebuit ca tratamentul să fi avut succes, mai ales că la Spitalul Caritas doctorul evreu Gheorghe Șuțu (Fr. Iszac) i-a administrat și doze până la 7 ori peste limită!!!

            Ori Eminescu s-a simțit tot mai rău, încât sora lui Titu Maiorescu a insistat să fie trimis la o clinică din Italia, amânând astfel deznodământul tragic…

            Ce a câștigat prin trădarea partidului și a lui Eminescu acest Titu Maiorescu? Portofoliul de ministru al Justiției în noul Guvern liberal…

            Așa cum evreii nu recunosc că strămoșii lor, fariseii și cărturarii iudei din vechime, L-au Răstignit pe Mântuitorul nostru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nici francmasonii din zilele noastre nu recunosc că strămoșii lor l-au chinuit și asasinat pe Mihai Eminescu între anii 1883-1889. Ba, cred că ei mai degrabă celebrează între ei ,,izbânda”… 

            Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

https://rezistentacalafeteana.blogspot.c…

Mihai Eminescu: NETREBNICII CARE NE CONDUC

 

         MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

                                27 iunie 2020

Un gând despre „LICHIDAREA LUI EMINESCU LA ORDINUL EVREILOR SIONIȘTI PRIN LIBERALII FRANCMASONI…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s