ADEVĂRURI CE N-AU FOST ROSTITE LA PROTESTUL DIN 7 MARTIE 2021 ÎMPOTRIVA LEGII VACCINĂRII OBLIGATORII ȘI PAȘAPOARTELOR DE VACCINARE

          ADEVĂRURI CE N-AU FOST ROSTITE LA PROTESTUL DIN 7 MARTIE 2021 ÎMPOTRIVA LEGII VACCINĂRII OBLIGATORII ȘI PAȘAPOARTELOR DE VACCINARE

          Iubiți frați români de pretutindeni, am fost prezent și eu la recentul protest de lângă Palatul Parlamentului din parcul Izvor și m-am bucurat văzând implicarea mai activă a societății civile în această luptă pentru apărarea drepturilor și libertăților noastre.

          Chiar dacă nu am fost invitat să iau cuvântul de la tribună, nu sunt supărat pe această chestiune. Recunosc sincer că nici nu prea am aptitudini de orator, sunt încă puțin emotiv și numai prin experiență le pot dobândi. În scris mă simt fraților în largul meu…

          Această lege atât de controversată a vaccinării obligatorii a fost scoasă din nou din sertar (în 2015 a fost propusă prima oară!), pentru a permite mai rapid vaccinarea forțată a populației României de către autoritățile masonice și francmasonice cu noile ,,vaccinuri” ARN Mesager (modificatori genetici de fapt), ca noi să devenim poate primul stat din lume care își vaccinează cu forța cetățenii, chipurile pentru eradicarea ,,pandemiei” de Covid-19!…

          Acest proiect de lege (genocid lent) care prevede mai ales un program anual de vaccinare și amenzi drastice pentru cei care nu se vaccinează trebuie respins fraților cu orice preț!

          Parlamentarii de bună credință trebuie să fie cu adevărat informați prin toate mijloacele ca să respingă proiectul acesta de sorginte masonic, pentru a nu ajunge să fie votat în Comisii și Parlament iar apoi promulgat ca lege de K. W. Johannis.

          Este important de precizat pe scurt că legea vaccinării obligatorii trebuie încadrată într-un context mai larg, și să subliniem faptul că acest virus Covid-19 creat în laborator (cu strămoșul său din 2013, RATG13) este folosit în realitate ca PRETEXT pentru vaccinarea în masă anti-covid și introducerea în organismul uman a nanoboților (altfel nu s-ar fi putut).

            De asemenea, nici vaccinurile acestea cu nanotehnologie de tip ARN Mesager nu reprezintă scopul final, ci la rândul lor sunt PRETEXTUL pentru primirea mai întâi a certificatului digital (electronic) de imunitate anti-covid iar mai apoi pentru microciparea populației lumii cu microcipul RFID.

           Înțelegem astfel fraților mult mai bine că scopul ocultei mondiale este:
           1 – reducerea drastică a populației lumii și prin intermediul vaccinurilor cu nanoboți (care conțin nanocipuri controlate de la distanță prin tehnologiile militare 5G și în viitor 6G): Mai există și alte mijloace precum pulverizarea de substanțe chimice toxice din avioane, alimentele modificate genetic, războaiele locale, un iminent război mondial, o criză majoră a alimentației etc…
           2 – prin microcipurile RFID, oculta urmărește obținerea oficială a puterii politice și economice și perpetuarea sistemului prin controlul strict asupra fiecărui individ și al omenirii în ansamblu.

           Nu cred că este o noutate pentru voi fraților adevărul că în spatele acestor modificatori genetici care vor schimba ființa umană treptat numiți în mod fals vaccinuri și în spatele sistemului electronic care monitorizează ,,vaccinarea” anti-covid (pașapoarte electronice de vaccinare etc) se află vaccinistul șef fără studii de medicină, multimiliardarul sionist Bill Gates, care are desigur o megaafacere cu aceste vaccinuri și certificate digitale de vaccinare…

          Un alt adevăr important și eludat la protest pe lângă nanocipuri și 5G este cel legat de explicarea de către medici îndeosebi a MODULUI DE TRANSMITERE a acestui virus Covid-19, întrucât este tot mai evident pentru absolut orice minte rațională faptul că el nu este atât de contagios precum pretind OMS și autoritățile statului și se transmite chiar greu de la om la om (încărcătura virală trebuie să fie mare).

           Prin urmare, noi credem fraților că de fapt, virusul Covid-19 a fost transmis prin alte mijloace:
           1 – prin intermediul vaccinurilor antigripale (culmea, care trebuiau să întărească sistemul imunitar!). În Italia mai ales (zona roșie Lombardia), cei vaccinați antigripal au ajuns la ATI și în proporție covârșitoare la deces.
           2 – prin intermediul avioanelor care aruncă de la mare înălțime substanțe chimice toxice cancerigene și foarte probabil și culturi de viruși și bacterii. Fenomenul este cunoscut pe internet sub denumirea de Chamtrailers.
           3 – prin intermediul expunerii la arme neconvenționale și secrete cu infrasunete (din spectrul sonor în bandă joasă sub 20 Hz) și cu ultrasunete (peste 20 kHz), care pot transporta la distanță prin direcționare din satelit sau prin anumite dispozitive plasate substanțe chimice, mirosuri, dar și viruși! Astfel se explică fraților foarte lesne dacă vreți și îmbolnăvirea subită cu Covid-19 a unor ofițeri din SRI și parlamentari mai ales la debutul ,,plan-demiei”…

        Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei și a României
                    11 martie 2021

        PS1. Fraților, n-o să vă vină să credeți ce mi s-a întâmplat și astăzi… Este ceva incredibil, cu totul ieșit din comun… 

         După cartela Orange suspendată ieri (deblocată apoi ulterior), am cumpărat alta nouă tot la Orange, care a mers exact o zi… Și faza s-a repetat, telefonul a murit din nou…
Am mers prin urmare la un Shop Orange și mi s-a spus că nu se poate face nimic și că am cartela blocată sau ambele cartele PE FRAUDĂ!!! Care fraudă???
         Carevasăzică, ieri am fost blocat pe cartela veche pentru că nu am fost cuminte și am postat pe blogul meu Apărarea Ortodoxiei și a României și pe rețelele de socializare un articol în care arătam la sfârșit că unul din mijloacele de contaminare cu acest Covid-19 sunt armele secrete cu infrasunete și cu ultrasunete, prezentând ca explicație rezonabilă infectarea LA COMANDĂ a unor ofițeri din SRI și a unor politicieni la debutul ,,pandemiei”…

https://blogpersonalraduiacoboaie.wordpress.com/2021/03/11/adevaruri-ce-n-au-fost-rostite-la-protestul-din-7-martie-2021-impotriva-legii-vaccinarii-obligatorii-si-pasapoartelor-de-vaccinare/

         Iar astăzi, am fost blocat din nou pe cartela nouă de Orange pentru postarea de pe Facebook legată de preotul ecumenist Mihai Aldea Gabriel care s-a autodeconspirat la cateheza de aseară de la Biserica Sfântul Apostol de la Tabaci din București…
          De aceea nu m-ar mira deloc fraților să descopăr că acest preot a intrat în francmasonerie și/sau SRI și i-am deranjat destul de mult…

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=373574523880815&id=100036848119593

          Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei și a României
               12 martie 2021

     (postare pe Facebook pe pagina Radu Iacoboaie) 

        PS2. Iubiți frați români de pretutindeni, țin să precizez în mod deosebit că blocarea totală a cartelelor mele de către compania de telefonie mobilă Orange (internet, telefon) constituie UN ACT DE CENZURĂ! Și anularea libertății de exprimare a unui scriitor și jurnalist ortodox (foarte probabil prin agenți chinezi infiltrați de Huawei)… 

         Aseară nu am fost lăsat prin telefonul meu Huawei nici să expediez mesaje de pe cartela nouă din altă rețea de telefonie mobilă!!!
De pe telefonul altcuiva, dar nu Huawei, am putut trimite…
Serviciile secrete și STS au cunoștință despre asemenea ABUZURI?…

         Purtătorul de cuvânt al Mișcării pentru Apărarea Ortodoxiei și a României, Radu Iacoboaie
                 13 martie 2021

            (postare pe Facebook, pe pagina Radu Iacoboaie) 

 

3 gânduri despre „ADEVĂRURI CE N-AU FOST ROSTITE LA PROTESTUL DIN 7 MARTIE 2021 ÎMPOTRIVA LEGII VACCINĂRII OBLIGATORII ȘI PAȘAPOARTELOR DE VACCINARE

  1. Iubiți frați români de pretutindeni, țin să precizez în mod deosebit că blocarea totală a cartelelor mele de către compania de telefonie mobilă Orange (internet, telefon) constituie UN ACT DE CENZURĂ! Și anularea libertății de exprimare a unui scriitor și jurnalist ortodox (foarte probabil prin agenți chinezi infiltrați de Huawei)…
    Aseară nu am fost lăsat prin telefonul meu Huawei nici măcar să expediez mesaje de pe cartela nouă din altă rețea de telefonie mobilă!!!
    De pe telefonul altcuiva, dar nu Huawei, am putut trimite…
    Serviciile secrete și STS au cunoștință despre asemenea ABUZURI?…

    Purtătorul de cuvânt al Mișcării pentru Apărarea Ortodoxiei și a României, Radu Iacoboaie
    13 martie 2021

    Apreciază

  2. Fraților, n-o să vă vină să credeți ce mi s-a întâmplat și astăzi… Este ceva incredibil, cu totul ieșit din comun…
    După cartela Orange suspendată ieri (deblocată apoi ulterior), am cumpărat alta nouă tot la Orange, care a mers exact o zi… Și faza s-a repetat, telefonul a murit din nou…
    Am mers prin urmare la un Shop Orange și mi s-a spus că nu se poate face nimic și că am cartela blocată sau ambele cartele PE FRAUDĂ!!! Care fraudă???
    Carevasăzică, ieri am fost blocat pe cartela veche pentru că nu am fost cuminte și am postat pe blogul meu Apărarea Ortodoxiei și a României și pe rețelele de socializare un articol în care arătam la sfârșit că unul din mijloacele de contaminare cu acest Covid-19 sunt armele secrete cu infrasunete și cu ultrasunete, prezentând ca explicație rezonabilă infectarea LA COMANDĂ a unor ofițeri din SRI și a unor politicieni la debutul ,,pandemiei”…

    https://blogpersonalraduiacoboaie.wordpress.com/2021/03/11/adevaruri-ce-n-au-fost-rostite-la-protestul-din-7-martie-2021-impotriva-legii-vaccinarii-obligatorii-si-pasapoartelor-de-vaccinare/

    Iar astăzi, am fost blocat din nou pe cartela nouă de Orange pentru postarea de pe Facebook legată de preotul ecumenist Mihai Aldea Gabriel care s-a autodeconspirat la cateheza de aseară de la Biserica Sfântul Apostol de la Tabaci din București…
    De aceea nu m-ar mira deloc fraților să descopăr că acest preot a intrat în francmasonerie și/sau SRI și i-am deranjat destul de mult…

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=373574523880815&id=100036848119593

    Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei și a României
    12 martie 2021

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s