CUM PUTEM SCĂPA DE PATIMA ASTA TERIBILĂ A FUMATULUI…

           CUM PUTEM SCĂPA DE PATIMA ASTA TERIBILĂ A FUMATULUI…

           Iubiți frați români de pretutindeni, la începutul Săptămânii Patimilor din Postul Mare, ne-am gândit să scriem un mic articol care să fie de folos poate chiar concret, dar mai ales duhovnicesc pentru cei care se luptă cu patimile lor și în mod special cu patima aceasta numită mult prea simplist viciu, patima fumatului…

           Firește că sunt alte patimi mult mai rele și stricătoare pentru suflet și pentru viața duhovnicească decât fumatul: hula adusă Duhului Sfânt, mândria (cu toate formele ei, inclusiv mândria ascunsă), avorturile (crimele teribile asupra pruncului nenăscut), uciderea, sinuciderea, preacurvia (relații trupești cu persoane căsătorite), curvia sau adulterul (relații trupești cu persoane necăsătorite), desfrânarea de orice fel precum beția, lăcomia pântecelui și așa mai departe…

           Dar ne-am oprit asupra acestei patimi aparent neînsemnate și inofensive pentru că puțini români o conștientizează în zilele noastre (s-a banalizat acest rău) și se aseamănă mult cu amăgirea aceea prin care diavolul încearcă să-i convingă pe mulți oameni că el de fapt nu există (și chiar a reușit adeseori)…

             În realitate fraților, fumatul nu este doar un viciu sau un păcat neînsemnat…

             Pentru că vedem noi, cu ochii noștri, cum milioane de români nu se mai apropie de Sfânta Biserică, decât la botezuri, cununii și înmormântări, pentru că sunt prinși în această patimă (cârligul) a fumatului…

             Și drept urmare, nu se mai spovedesc și nici nu se mai împărtășesc! Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie… Două mari Taine, de care stau departe din păcate toți fumătorii înrăiți…

              Fraților, cum putem scăpa de această teribilă patimă, aparent inofensivă? Noi credem că numai și numai cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciune personală sinceră și fierbinte (stăruitoare) către El pentru izbăvirea de această patimă se mai poate scăpa. Voința omului este de-a dreptul slăbită și chiar neputincioasă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să depunem eforturi. Știți vorba țăranului plină de miez ,,Dumnezeu îți dă, dar nu îți pune și în traistă”…

            Pentru mai multe detalii importante (mai ales pentru cei care se luptă efectiv cu patima fumatului), vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

MĂRTURIA UNEI FEMEI CARE A REUȘIT SĂ SCAPE TOTUȘI DE PATIMA FUMATULUI
https://sfintiiarhangheli.ro/node/473

https://marturieathonita.ro/patima-fumatului-si-sfantul-ambrozie-de-la-optina/amp/

Fumatul este un PACAT! Uite cum poti scapa de acest viciu cu o retetă naturala!

            Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei și a României
         26 aprilie 2021, în Săptămâna Patimilor din Postul Mare al Sfintelor Paști

4 gânduri despre „CUM PUTEM SCĂPA DE PATIMA ASTA TERIBILĂ A FUMATULUI…

  1. Unii nu consideră fumatul un păcat și mai mult decât atât și-au făcut ei înșiși din plăcerea fumatului un idol la care se închină, călcând primele două porunci ale lui Dumnezeu…

    Nu știu că păcatul repetat (fie și mic) devine PATIMĂ și orice patimă trebuie smulsă din suflet cu orice preț pentru a câștiga mântuirea…

    Despre patima fumatului – *** – Editura Anestis Egumenita – Carti

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s