MÂNA DOMNULUI A FOST ȘI PESTE ECHIPA NAȚIONALĂ DE FOTBAL A ROMÂNIEI! ADEVĂRAT?…

MÂNA DOMNULUI A FOST ȘI PESTE ECHIPA NAȚIONALĂ DE FOTBAL A ROMÂNIEI! ADEVĂRAT?

Iubiți frați români de pretutindeni, noi cei care suntem creștini nu putem să nu remarcăm faptul că Dumnezeu lucrează în chip nevăzut și neștiut și rațiunile Lui nu sunt ca ale noastre.

Evident că între Teologie și sport (fotbal etc) nu există vreo legătură, mai ales că pe stadioane merg foarte puțini creștini iar zeul fotbalului oferă omului doar circ sau divertisment/relaxare.

Însă vedem un aspect surprinzător. Bunul Dumnezeu a lucrat în cazul acestui turneu european de fotbal pentru descoperirea credinței celor necredincioși și întărirea în credință a unora care s-au îndepărtat de El.

Mai concret fraților, s-a văzut că atunci când un preot ortodox chemat de antrenorul principal a binecuvântat echipa națională a României, ea a câștigat meciul iar atunci când nu s-a întâmplat acest lucru echipa noastră a pierdut…

Și mai putem remarca un aspect important. Echipa națională a Ucrainei cu fotbaliști care activează peste hotare și cumpărați cu zeci și zeci de milioane de euro a pierdut primul meci, cel cu România cu un neverosimil 0-3. Astfel România, după egalul în partida cu Slovacia merge mai departe de pe poziția întâi în grupa E, în timp ce fotbaliștii ucrainieni pleacă acasă…

Iată și câteva reacții destul de interesante culese de pe internet:

Luluța a fost patrioată ieri la Köln, printre suporteri mărunți. Ceilalți din echipa Kovesi-Coldea au fost patrioți din loje, anume Burleanu și Dîncu, sau dintre miliardari și vedete vacciniste, precum Geoană. Numai patrioți peste tot!

Cozmin Gușă 

De Ziua Tricolorului, românii au primit cel mai frumos cadou din ultimii 20 de ani, poate.

Le mulțumim acestor tineri și copii frumoși, care au demonstrat că românii nu au nevoie de un stat pentru a reuși să facă performanță.

Această calificare este dovada că putem renaște ca națiune!

Da, nu avem cel mai frumos fotbal, nici cel mai bun, dar avem ceva ce nu are nicio echipă de la acest campionat european: o legătură de suflet între suporteri și echipă!

Am demonstrat că dacă vrem, putem fi o familie cât o țară!

Felicitări naționalei de fotbal!

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Ionuț-Bogdan Cărăușu

„Fundașul naționalei Andrei Burcă la conferința de presă înainte de meciul decisiv cu Slovacia:

– Andrei, ai vreo superstiție înaintea unui meci atât de important?

– Înaintea fiecărui meci îmi spun rugăciunile și vreau să fie totul pus la punct, în ordine, acolo unde mă schimb, ca să mă simt confortabil mental.

– Andrei, azi a venit un preot în cantonament, ce înseamnă asta pentru voi?

– Suntem un popor creștin, în primul rând. Eu mă identific cu credința, cu Biserica Ortodoxă și, pentru mine, este o liniște. Știu că, atâta timp cât Îl am pe Dumnezeu în spate și-mi urmez valorile și principiile, nu poate să se întâmple nimic rău în viața mea, pentru că Îl am pe Dumnezeu și acesta este drumul meu pe care trebuie să merg”.

Kris Angel

De ziua drapelului, vă rog să cinstiți, să arborați și să purtați însemnele naționale cu mândrie și respect în memoria celor care au luptat sub culorile tricolorului și pentru viitorul acestui popor!

Antonio Andrusceac

https://www.facebook.com/share/y8CR345iuyrRckhS/

Un egal cât o victorie!
O victorie cât o calificare!
O calificare cât o țară!
O țară cât un suflet!
Suflet de ROMÂN!

Emil Crăciun, pe Facebook

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

https://ortodoxinfo.ro/2024/06/28/mesaj-de-nadejde-transmis-de-la-sfantul-munte-pentru-echipa-nationala-de-fotbal-a-romaniei/

Aşa lucrează Dumnezeu: a convertit pâinea şi circul, în STRIGARE ORTODOXĂ!

Aşa vor arăta Oamenii de pe urmă: mărturisindu-L pe Hristos în mijlocul hoardei.
https://www.facebook.com/share/r/NHLBGPtfYgUrmJKP/

https://doxologia.ro/marturisire-de-credinta-la-euro-2024-andrei-burca-fundas-al-echipei-nationale-de-fotbal-atata-timp

https://solidnews.ro/clubul-de-gandire-gold-despre-calificarea-nationalei-de-fotbal-consecinte-si-gesturi-excesive/

https://m.activenews.ro/sport/Fundasul-echipei-nationale-Andrei-Burca-la-conferinta-de-presa-privind-meciul-decisiv-cu-Slovacia-Inaintea-fiecarui-meci-imi-spun-rugaciunile.-Pentru-mine-credinta-ortodoxa-inseamna-foarte-mult-190222

 

PS. Cum vă explicați că a venit se pare la meciul pierdut de România cu 2-0 în fața Belgiei hopa și madam Laura Codruța Kowesi (cea alintată de presa românească „Luluța”)?…

 

Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei și a României iunie
27 iunie 2024

2 gânduri despre „MÂNA DOMNULUI A FOST ȘI PESTE ECHIPA NAȚIONALĂ DE FOTBAL A ROMÂNIEI! ADEVĂRAT?…

Lasă un comentariu